Copiii născuți în acest context nu aveau mereu un loc în familie. O parte au ajuns în leagăne și orfelinate supraaglomerate. Imagini cu copii subnutriți, legați de paturi sau lăsați ore întregi fără atenție au ieșit la lumină abia după 1989. Pentru mulți părinți, vinovăția acelor alegeri apasă și astăzi.
Munca însemna mai mult decât programul de 8 ore. În întreprinderi se vorbea mult despre “plan”, “indicatori” și “îndeplinirea sarcinilor”. Erau normele pe care trebuia să le faci, dar mai erau și zilele de “muncă patriotică”, adică muncă neplătită, la sfârșit de săptămână. Elevii și studenții mergeau în “practici agricole”, la cules de porumb, struguri sau la irigații. Oficial era prezentat ca un exercițiu de solidaritate. În realitate, era o formă de a acoperi lipsa de forță de muncă ieftină.
În anii 80, munca s-a lovit direct de politica de austeritate. Conducerea țării a decis să plătească integral datoria externă, care ajunsese la aproximativ 13 miliarde de dolari la începutul deceniului. Importurile au fost tăiate, exporturile au fost forțate. Tot ce se producea bun pleca afară, ca să aducă valută. Pentru oameni au rămas produse puține și de calitate slabă. Studiile internaționale arată că nivelul de trai a scăzut în anii 80 cu aproximativ 20 până la aproape 40 la sută. Asta s-a simțit în farfurie, în frigider, în dulap, în sănătate.
Gata pentru restul? Apasă pe pagina următoare pentru a continua să citești.
