Telefonul putea fi ascultat. Scrisorile puteau fi deschise. În bloc exista aproape mereu cineva care “raporta”. Nu era nevoie ca Securitatea să intervină în fiecare caz. Ajungea ca oamenii să știe că poate exista un dosar, un microfon, un denunț. Cenzura oficială, trecută prin redacții și tipografii, era dublată de autocenzura din familie și de la locul de muncă. Părinții îi învățau pe copii să nu repete la școală ce aud acasă. Dirigintele îi avertiza să nu povestească părinților ce se discută la orele de “învățământ politico-ideologic”.
Controlul ajungea până la viața intimă. Un exemplu dur este Decretul 770, legea din 1966 care a interzis avortul pentru majoritatea femeilor și a blocat accesul la mijloace contraceptive. Femeile erau chemate periodic la control ginecologic, la fabrică sau la policlinică. Sarcina nedorită devenea obligație față de stat. Familiile care abia se descurcau cu salariile mici primeau “sarcina patriotică” de a mai face un copil. Multe femei, mai ales din mediul sărac, au încercat avorturi improvizate, fără medic, cu riscuri uriașe. România a ajuns să aibă una dintre cele mai mari mortalități materne din Europa, în special din cauza avorturilor ilegale.
Gata pentru restul? Apasă pe pagina următoare pentru a continua să citești.
