„Nu!”, a strigat, așezându-se între cărucior și asistentă. „Nu îi puteți lua! Aici trebuie să fie. M-am rugat pentru ei în fiecare noapte. Dumnezeu mi i-a trimis!”
Lacrimile îi curgeau pe obraji în timp ce strângea mânerul căruciorului. „Te rog, mamă, nu lăsa pe nimeni să îi ia. Te rog.”
Doamna Rodriguez ne-a privit cu înțelegere, dar a încercat să își mențină calmul profesional.
„Înțeleg că este o situație emoționantă, dar acești copii au nevoie de îngrijire adecvată, de supraveghere medicală, de un tutore legal…”
„Le putem oferi noi toate acestea”, am spus, aproape fără să stau pe gânduri. „Lasă-i la noi măcar peste noapte, până analizezi opțiunile.”
Mark mi-a strâns mâna. Gândul că acești copii ar putea fi duși imediat într-un alt loc ni se părea de nesuportat.
Poate tonul Savannei sau determinarea noastră au convins-o. Asistenta socială a acceptat ca gemenii să rămână la noi o noapte, urmând să revină dimineața.
Seara, casa noastră s-a transformat. Mark a mers la magazin după lapte praf, scutece și biberoane. Eu am sunat-o pe sora mea pentru a împrumuta un pătuț. Savannah nu a părăsit nicio clipă căruciorul, cântându-le încet și vorbindu-le despre „noua lor familie”.
Gata pentru restul? Apasă pe pagina următoare pentru a continua să citești.
