În familie, cea mai mare parte a grijii pentru supraviețuire cădea pe umerii femeilor. Ele stăteau la coadă la carne, lapte, zahăr, ulei. Ele făceau calculele la bonuri și cartele. Ele transformau ce găseau în magazin sau pe sub mână în mâncare pentru toată casa. Bărbații veneau adesea din schimbul de noapte sau de zi obosiți, nervoși, cu frica de “restructurare” chiar și într-un sistem care se lăuda că nu are șomaj. Copiii simțeau tensiunea din casă, dar nu puteau pune în cuvinte.
Există și o altă față a acelor ani, pe care mulți o evocă azi. Locul de muncă era relativ sigur. Chiria la stat era mică în raport cu salariul. Taberele școlare, excursiile cu clasa, trenul spre mare, serile de la discotecă în căminul cultural au rămas amintiri frumoase pentru mulți. Vecinii se ajutau între ei. Unul aducea carne de la țară, altul făcea rost de piese auto, altul “avea relații” la magazin. Rețeaua de sprijin dintre oameni compensa parțial lipsurile create de stat.
De aici vin și discuțiile de azi. Unii spun că “se trăia mai bine”. Alții răspund că “a fost groaznic”. Ambele perspective pornesc din experiențe reale. Pentru cine a crescut copil într-o familie unită, cu părinți angajați și cu bunici la țară, copilăria a putut fi luminoasă, în ciuda regimului. Pentru cine a trecut prin anchete, dosare, interdicții de profesie, avorturi clandestine, cozi umilitoare, imaginea este complet diferită.
Ca să înțelegi cu adevărat anii 1965-1989, trebuie să pui toate aceste straturi unul peste altul. Aprovizionarea din anii 70 și cozile din anii 80. Taberele pionierilor și frica de Securitate. Siguranța locului de muncă și lipsa totală a libertății de a spune “nu” sau “nu sunt de acord”. Numai așa se vede tabloul întreg al vieții în comunism. Nu doar ce era pe masă, ci și cât costa, în tăceri, în frică și în compromisuri.
Gata pentru restul? Apasă pe pagina următoare pentru a continua să citești.
